Am atras mai demult atenția asupra acestor aspecte și de aceea nu ne mai axăm pe aceste probleme menționate. Vrem doar însă să subliniem că atunci când noi sesizam aceste lucruri, în cadrul consiliului local Deva, era o pace desăvârșită, coalițiile și alianțele funcționau strună , adică nimănui nu îi păsa de faptul că se alocă sume enorme pentru reabilitarea acestor locuri de joacă. Când ”luna de miere”, ori chiar ”căsnicia” alianței e pe sfârșite, iacă apar și consilierii locali, cu aceleași observații, ca ale noastre. Am putea face multe supoziții pe această temă și pe această deșteptare bruscă a consilierilor locali, atunci când e vorba de banul public, dar nu acesta e scopul. Vrem doar să spunem, încă o dată, că:
- pe lângă copii, mai există și adolescenți, care au nevoie de locuri de joacă, dotate pentru vârsta lor
- aceste locuri de joacă trebuie păzite, pentru că altfel distrugerea lor se va face foarte rapid
- curățenia la aceste locuri și mai ales absența câinilor fără stăpân din aceste locuri, sunt două din aspectele care doar prin aducerea împreună a celor responsabili, autorități și societate civilă, pot fi rezolvate
CIVITAS va susține respectarea oricărei promisiuni din partea autorităților, dar avându-se în vedere legalitatea măsurilor, transparența în cheltuirea banului public, precum și respectul față de locuitorii Devei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu