sâmbătă, 20 septembrie 2014

Consecvența curajului

  Sunt persoane care sunt gata să sară de la mii de metri înălțime, ori să se lupte cu frigul și cu zăpadă, dar care se tem de șoareci sau de păienjeni. Cu siguranță fiecare avem zona noastră unde suntem  curajoși și viteji, dar și domenii în care teama pune stăpânire pe noi.
   Am apreciat, în ultima săptămână scursă, gestul de curaj al domnului primar Petru Mărginean, vicepreședinte al Partidului Conservator, aliat al PSD, de a semna pentru susținerea la funcția de președinte a României, a domnului Klaus Iohannis, membru al PNL. E, fără doar și poate, o asumare curajoasă, ținând cont de întregul context în care e cuprins domnul primar.
  Pentru noi însă, ca deveni, curajul domnului Petru Mărginean, ar trebui să se manifeste și în alte aspecte, mai locale, mai simple, poate mai puțin vizibile pe plan național, dar sigur cu efecte pozitive în comunitatea locală. Așadar, îl invităm pe domnul primar să de dovadă de curaj:
1. în a nu mai face parte, ca oraș, dintr-o asociație județeană de ocrotire a animalelor fără stăpân, atât timp cât nu mai există ( cel puțin la nivel declarativ), norme de aplicare a legii de gestionare a câinilor maidanezi. Curaj, domnule primar, în a rezolva, la nivel de municipiu această problemă, până nu va fi prea târziu din cauza câinilor prea mulți..
2. în a aplica hotărârea consiliului local privind comerțul stradal, și a nu mai „ ține partea” celor care pun coroane de flori, ori cositoare, pluguri, haine, perdele și alte produse, pe trotuarele orașului. Curaj, domnule primar, hotărârea e în vigoare din luna martie!
3. în a cere Poliției Locale, aflate în subordinea dumneavoastră, să respecte legile și hotărârile locale, fără discriminare sau favorizare, indiferent că sunt „supermașini” parcate pe trecerile de pietoni, ori stabilite parcări în toată regula, pe spațiile verzi, ori cerșetori în plin centrul Devei, ori mașini care folosesc trotuarul pentru a se deplasa mai ușor înspre destinație. Curaj, domnule primar, legea e de partea dumneavoastră!
4, în a penaliza firmele de transport în comun, pentru condițiile insalubre, uneori, sau de nesiguranță, ori obrăznicie a angajaților acestora. Devenii merită un transport civilizat, așa că nu vă fie teamă să luați măsuri, noi vă vom susține.
5. în a cere proiectantului, în colaborare cu Poliția Rutieră, să modifice reglajul semafoarelor din sistemul de monitorizare a traficului: timpi de verde mai mari pentru accesul în arterele principale, menținerea culorii galben intermitent pe timpul nopții la toate semafoarele, pentru un trafic foarte scăzut în acea perioadă.Curaj , domnule primar, pietonii, conducătorii auto,toți vă susțin în acest demers.
  Și mai sunt alte multe fapte de curaj, de natură locală, pe care domnul primar ar putea să le facă. Și știm că are și resursele necesare. Mai e nevoie doar de voință, pentru că cetățenii sigur vor susține aceste acte de curaj.
  Curaj domnule Petru Mărginean, sunteți ales de oamenii Devei, nu de partid sau de grupuri de interese.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu