miercuri, 30 iulie 2014

Locurile de joacă - între promisiuni respectate și prețuri exagerate

   Când vine vorba de respectarea promisiunilor și ținerea cuvântului dat, CIVITAS Deva spune cu tărie ”da, suntem pentru promisiuni respectate”. Iar din acest punct de vedere, primarul Devei,  domnul Petru Mărginean, are un un plus, pentru că promisiunea din campania electorală, cu privire la locurile de joacă, începe să prindă contur. Dacă însă respectarea acestei promisiuni, e însoțită de lucruri care mai degrabă par anormale și deplasate, adică dacă ducerea la îndeplinire a unei promisiuni bune se face prin lucruri și metode greșite, CIVITAS spune ”nu”.
   Am atras mai demult atenția asupra acestor aspecte și de aceea nu ne mai axăm pe aceste probleme menționate. Vrem doar însă să subliniem că atunci când noi sesizam aceste lucruri, în cadrul consiliului local Deva, era o pace desăvârșită, coalițiile și alianțele funcționau strună , adică nimănui nu îi păsa de faptul că se alocă sume enorme pentru reabilitarea acestor locuri de joacă. Când ”luna de miere”, ori chiar ”căsnicia”  alianței e pe sfârșite, iacă apar și consilierii locali, cu aceleași observații, ca ale noastre. Am putea face multe supoziții pe această temă și pe această deșteptare bruscă a consilierilor locali, atunci când e vorba de banul public, dar nu acesta e scopul. Vrem doar să spunem, încă o dată, că:
 - pe lângă copii, mai există și adolescenți, care au nevoie de locuri de joacă, dotate pentru vârsta lor
 - aceste locuri de joacă trebuie păzite, pentru că altfel distrugerea lor se va face foarte rapid
 - curățenia la aceste locuri și mai ales absența câinilor fără stăpân din aceste locuri, sunt două din aspectele care doar prin aducerea împreună a celor responsabili, autorități și societate civilă, pot fi rezolvate
  CIVITAS va susține respectarea oricărei promisiuni din partea autorităților, dar avându-se în vedere legalitatea măsurilor, transparența în cheltuirea banului public, precum și respectul față de locuitorii Devei.

marți, 29 iulie 2014

Problema stațiilor de așteptare pentru taxi

  Lucrurile încep să se normalizeze din punctul de vedere al marcării și inscripționării locurilor de taxi menționate în hotărârea de consiliu  HCL 182/2014,   solicitările noastre referitoare la aceasta, precum și răspunsul primăriei fiind prezentate mai jos. Cu siguranță drumul spre normalitate trece și prin zone mai neplăcute, pentru unii sau pentru alții, dar doar  urmărirea respectării prevederilor menționate în regulamentele locale/naționale, va da autoritate autorităților, și nu va crea o stare de nesupunere în ce privește legea.


luni, 28 iulie 2014

Afișaj ilegal

http://zhd.ro/ilegal-legea-332007-grupul-civitas-deva-reclama-afisajele-electorale/

Obiectivele implicării


E greu să ajungi la țintă, dacă nu îți fixezi obiective”, ar spune înțelepții; iar noi, CIVITAS, încercăm să ne stabilim obiective clare, pentru direcții concrete. Ne străduim să înțelegem și autoritățile, atunci când sunt copleșite de sarcini, iar timpul și bugetul nu le ajung pentru rezolvarea lor; dar  privim și spre cetățeni, atunci când, uneori cu disperare, solicită rezolvarea unor probleme de interes public, pe care dacă ar putea, sigur le-ar rezolva singuri. Așa că,  direcțiile pe care acționăm, obiectivele pe care le avem, ar putea fi delimitate foarte clar, astfel:
1. respectarea hotărârilor de consiliu local, atunci când organele desemnate a le pune în aplicare, trec cu vederea sau sunt delăsători sau nu vor să le aplice, din te miri ce motive. Credem că orice lege e dată pentru a fi respectată de fiecare cetățean, iar  pentru eventuala ei încălcare, toți trebuie să răspundă la fel.
2.  sugestii, idei, propuneri, soluții constructive și concrete, pentru creșterea nivelului calității vieții, pentru fiecare cetățean  al comunității.
3. sesizarea neregulilor și disfuncționalităților, atât în ce privește ordinea publică, cât și în aspectele ce țin de diferitele servicii oferite locuitorilor Devei, de către prestatorii de servicii publice sau instituțiile locale.
4. propuneri pentru modificarea și completarea anumitor regulamente sau hotărâri de consiliu, pentru ca acestea să fie cât mai detaliate și pliabile pe contextul local.
5. participarea la ședințele consiliului local Deva, atunci când pe ordinea de zi sunt în discuție subiecte care au de a face cu comunitatea deveană, în ansamblu, sau care considerăm că trebuie să fie mai transparente și corect întocmite.
6. întâlniri periodice cu diferiți factori de decizie locali, atât din administrația locală sau instituții locale, cât și din cadrul altor sectoare care au a face cu serviciile oferite devenilor.
7.comunicate către presa scrisă și luări de poziție cu privire la diferite probleme de interes civic, precum și apariții la posturile locale de televiziune, la invitația acestora, pentru discutarea diverselor aspecte cetățenești.
8. acțiuni de creștere a gradului de responsabilizare și civism, fie prin participarea, ca invitați, la diverse dezbateri pe astfel de teme, fie prin inițiative proprii, ori invitații întru colaborare, făcute spre alte instituții locale.
Drumul pe care am pornit e unul lung și anevoios, nu neapărat din cauza greutăților, ci mai ales din cauza rutinei, a unui mod de lucru tipizat și greoi, din cauza tipicelor afirmații de origine românească ” merge și așa”, ori ” ce rost are să mă implic, pentru că oricum nu rezolv nimic”. Dar toate astea sunt doar atitudini și mentalități care pot fi schimbate și trebuie să fie schimbate. Iar la această schimbare vrem să fim parte cât mai mulți!

duminică, 27 iulie 2014

Implicarea civică - ce, de ce, cum, pentru ce?

Probabil vă veți întreba ce  e cu implicarea asta civică, ce rost are să ne implicăm, noi ca indivizi, în viața comunității, când avem instituții și persoane alese pentru a face acest lucru. Ori veți spune că nu știm cum să o facem sau care ar fi scopul pentru care ar trebui să ne implicăm. Așa că, iată câteva sugestii despre cum ar trebui să privim această atitudine civică.
Ce este implicarea?
Trecerea de la pasivul comod, la activul mai puțin comod.
 Părăsirea zonei de confort, cea de comentator la colțul străzii sau bârfitor, și intrarea în zona de acțiune oficială, responsabilă, scrisă ori vorbită.
 Mutarea din gașca băgătorilor de vină sau a celor ”Gică contra”, în echipa celor care caută și prezintă soluții la probleme, lucrând împreună pentru o comunitate mai bună.
De ce să ne implicăm?
 Pentru că noi cunoaștem cel mai bine problemele cotidiene cu care suntem confruntați.
 Pentru că, chiar dacă nu pare, sau nu imediat, glasul nostru este auzit și trebuie să fie auzit de către cei cărora ne adresăm.
 Pentru a arăta că ne pasă de modul în care trăim, de locul în care trăim, de felul cum gestionează cei aleși, o anumită problemă.
Cum să ne implicăm?
  Într-un mod civilizat, deoarece cerând civilizație, trebuie să arătăm civilizație.
  Consecvenți și înarmați cu răbdare - lucrurile nu se vor schimba peste noapte, dar fiecare pas mic e un semn al progresului.
 Fără atacuri personale sau dispute, ci bazați pe principii, înarmați cu argumente logice și cu soluții concrete.
Pentru ce să ne implicăm ( scopul implicării)?
 Fiecare dintre noi ne dorim să trăim într-o societate cât mai civilizată, în care să existe respect și corectitudine, iar acest scop al nostru trebui să îl cunoască și alții.
 Generațiile care vor veni după noi trebuie să aibă modele de viață, urme pe care să poată păși, fără teamă, precum și un nivel ridicat de confort.
 Putem fi parteneri, colaboratori, pentru toate autoritățile statului, fiind ajutor pentru ele, dar punând și presiune, atunci când acestea uită motivul pentru care au foste alese.
 Uneori e mult mai comod să stăm pe margine, dar nu e de folos, e mai ușor să lăsăm pe alții să gândească  și să decidă pentru noi, dar nu e în avantajul nostru. fiecare, la locul unde suntem, cât de mici ori de mari suntem, putem avea un cuvânt de spus, despre cum ne-am dori să arate societatea noastră. Iar dacă suntem consecvenți, uniți și credibili, poate chiar vom reuși să facem un loc mai bun din această lume!.

sâmbătă, 26 iulie 2014

Propuneri proiecte finanțate din fonduri europene perioada 2014-2020


HCL 8/2014- comerțul stradal

 Sunt importante mai ales articolele 7 și 8, respectiv 23..
http://primariadeva.ro/fisiere/module_fisiere/5080/HCL_8_2014.pdf

Propunere dezbatere publică pentru parcările din Deva


HCL 133/2013 - ordine publică

 Câteva articole asupra cărora trebuie insistat: 6a,7a,c,e-j, 8c, 10a-e, 11, 12a,b, 13 a,d,g
http://primariadeva.ro/fisiere/module_fisiere/4414/HCL_133_2013.pdf

Întâlnirea CIVITAS cu reprezentantul Serviciului Județean pentru Protecția animalelor fără Stăpân Hunedoara

Ieri, 25 iulie, domnul Cioran Adrian, a acceptat invitația grupului CIVITAS, de a discuta despre situația câinilor fără stăpân din municipiul Deva. Câteva concluzii după această întâlnire:1. la nivelul Devei sunt probabil în jur de 800-1000 câini fără stăpân, existenți pe străzi; 2. există două adăposturi, unul privat, și unul al Serviciului Județean de Ocrotire a Animalelor fără Stăpân, acest din urmă având în jur de 80 de locuri; acest adăpost a fost preluat de la Primăria Deva, dar pentru o parte din boxe se plătește chirie la fosta firmă care gestiona problema câinilor; 3.deocamdată nu se mai fac investiții în acest adăpost, deși locurile sunt insuficiente, din cauza blocării normelor metodologice de aplicare a legii câinilor fără stăpân; 4, cu Primăria Deva, s-a încheiat contract de gestionare a câinilor, doar de o lună de zile, astfel încât s-au realizat prea puține în acest răstimp; 5. s-a pus accentul pe sterilizare, și eventual eutanasierea celor bolnavi, dar la acest moment se mai intervine doar în cazurile extreme; 5. adopțiile sunt cel mai folosit mod de se împuțina numărul de câini, dar procentul de realizare al acestora e foarte mic; 6. până la repunerea în vigoare a normelor de aplicare, singurele variante posibile de lucru, rămân eventualele hotărâri de consiliu local care fac precizări în acest domeniu, și intervenții, la factorii responsabili, pentru rezolvarea cât mai rapidă a legalității acestor norme.
 Acest proiect de a face ca străzile Devei să fie cât mai sigure, și din punct de vedere al haitelor de câini, e unul de lungă durată, care trebuie să țină cont de toate aspectele, precum și de contextul local/național. Trebuie să fie o acțiune mai mult decât locală, pentru că pot apărea sau pot fi aduși câini din alte localități, iar atunci întreg efortul local, e unul inutil. Doar fiind implicați, toți factorii, începând de la cei care au câini în proprietate, dar care tind să îi abandoneze, până la autorități, care trebuie să pună legea în aplicare, sunt șanse de a se reuși o îmbunătățire a acestui aspect!